To be a woman…

Mi-am luat o pereche de sandale noi….Si nu, nu e vorba de sandalele pe care le-am cumparat acum doua zile! Mi-am mai cumparat si ieri o pereche! Neprogramat! Sa stiti ca e periculos si sa traversezi strada, peste tot sunt oferte, ofertute, magazinase mici, “borcane” le zic eu, cu afise scrise de mana pe coala A4: “FIECARE PERECHE 15 LEI”! Sa fim realisti, cine rezista???

Deci ieri, in timp ce incercam sa traversez strada catre statia de troleibus, sa ma bucur de beneficiile transportului in comun, stiti bancul ala cu “..poate vrea domnul, sau poate domnul…?”, am fost agresata vizual de un afis de genul asta…Ma uit in vitrina…Exact ce visam: un paradis al papucilor de vara ieftini si colorati!! Lacuri, floricele, sireturi, funditze… OOO, perfect!! Numai sora-mea din Bucuresti mai poate avea parte de o asemenea desfatare a ochiului(si buzunarului) si aflandu-ma inca sub influenta intalnirii noastre de week-end…am intrat!!! Inutil sa va povestesc cum am exasperat-o pe domnisoara vanzatoare timp de 45 de minute pentru ca nu ma puteam hotari, mai ales ca ma indragostisem de o pereche..verzi! Foarte verzi! Cu paiete la fel de verzi! Intrebarea care se impune intr-o astfel de situatie este “Voi putea sa le asortez cu ceva???” Raspunsul a venit prompt, nici nu am avut nevoie de doua secunde ca sa realizez ca NU, nu am! Dar, dupa cum spunea o prietena care, dupa calcule indelungi, a realizat ca nu isi permite un parfum mai scump: “In consecinta, l-am comandat!”, si eu…le-am cumparat!! Inclin sa cred ca tanti de la casa de marcat era inzestrata cu oaresice puteri paranormale, hipnotizante sau ceva de genul asta, pentru ca, in principiu, eu nu fac asemenea gesturi necugetate (v-am mai zis intr-un post ca sunt plictisitoare)!

Deci am iesit din magazin cu minunata pereche de sandale verzi si, dupa vreo trei pasi, am constientizat, intr-adevar, ca ele chiar sunt verzi si eu chiar nu am cu ce le asorta!! Asa ca…m-am adaptat la acest nou statut al meu si am plecat in cautarea unui accesoriu verde! Acelasi verde! Am oscilat intre poseta si margele, asa ca ma uitam numai dupa brose! Da, cam asa functionez eu, se pare!

In mall nu am gasit brosa de culoarea asta, dar am fost pe aproape sa cumpar o brosa-papagal care avea, printre toate culorile posibile, O SINGURA dunga in exact aceeasi nuanta de verde! Se pare ca vanzatoarele din magazinul asta nu aveau, totusi, capacitati extrasenzoriale!

In schimb ma asortam perfect cu un Toyota Yaris expus acolo la vreo promotie probabil!! Acelasi ton, pe bune!! Va e clar ca nu problema transportului pana la mine acasa m-a impiedicat sa o cumpar!!

Azi merg iar la cumparaturi! Am si motiv: trebuie sa isi ia si Laura, colega mea de birou, sandale!! Pai se poate sa nu o insotesc??

Vai, mi-e frica! Sper sa fac macar o alegere buna, indiferent de ce voi cumpara pana la urma! Ca de intors acasa cu mana goala nici nu poate fi vorba!!!

“Oh, God, i’m so happy to be a woman!”

Poze (pentru Amalia :) )

Cu parintii mei!!!

Lautarul asta a meritat toti banii!! Nu l-am angajat noi, era acolo, la Casa Casatoriilor (nici de ei nu apartinea), dar a facut tot cheful de acolo!! (“Foaie verde s-o sipica, sa traiasca domn’ Georgica” citez din memorie!!!! )

Daca va puteti imagina o nunta unde mireasa ramane fara masina si traverseaza, pe jos, jumatate de oras, (parcarea de la Billa a capatat un farmec deosebit)!

Dupa slujba (foarte frumoasa)! Se vede ca simteam ca am picioarele incolacite dupa gat din cauza pantofilor??

Un week-end ca altadata…

Week-endul asta am fost la Rm. Valcea! “Asa, si?” veti zice!! Pai nu e doar asta…Am fost la Valcea si ne-am reunit toate (trei) surori! Chestia asta se intampla destul de rar, ultima data e drept ca s-a intamplat acum o luna, cu ocazia (fericita sau nu, ramane de vazut) nuntii mele! Dar atunci nu am avut asa mult timp sa stam una cu cealalta, desi am ras si atunci de pomina, a fost cea mai amuzanta nunta la care am participat!! ) Ce onoare ca a fost a mea! Dar va povestesc altadata si despre asta! Poate pun si o poza, doua, da’ nu-s sigura, nu de alta, dar am avut rochie albastra, putini invitati, se vede de la o posta ca nu am fost “in standarde” si risc sa nu imi mai citeasca nimeni blogul!! ) Glumesc, promit ca postez ceva si despre asta, doar sa vreti! Ca sa nu dau in penibil!

Deci..unde ramasesem..?? Asa, da, ne-am reunit noi, surorile, culmea, nu in localitatea de bastina! Rm. Valcea e orasul natal al sotului meu, dar sper ca m-a adoptat si pe mine pentru ca eu ADOR, pur si simplu, fiecare straduta, fiecare magazinas, fiecare floricica din el! Iar o iau pe aratura, macar de-as fi si de folos, da’ numai pierd timp “pretios” la birou!

Si m-am intors, din acest week-end, cu o pofta de viata extraordina, cu chef sa fac ceva, orice, doar sa ies din rutina, cu un ranjet pana la urechi (pentru ca, dupa muuuult timp, mi s-a intamplat acum sa rad din toata inima, sa rad in hohote, fara sa ma pot abtine, zgomotos, nechezit chiar! (Cu ocazia asta mi-am dat seama ca nu ar fi rau sa revizuiesc ceva in acest sens, pentru ca nu sunt tocmai delicata ca o floare in postura asta!! ) ) Deci azi ar fi o zi de luni PER-FEC-TA daca nu as fi nevoita sa stau la birou… Dar dupa program merg sa imi caut ceva de incaltat si asta inca ma mai tine in viata!

Sa continui…deci am petrecut un week-end atat de fumos ca imi vine sa il incui undeva si sa il scot de acolo mai ales in momentele in care sunt trista si plang, in care ma simt pierduta si parasita, sau sunt nervoasa, sau dezamagita, sau… Ma rog, sa il scot la nevoie si sa ma incarc cu energie! Pozitiva desigur!

Familia e pentru mine unul din putinele lucruri care ma pot scoate din cele mai negre depresii, care ma pot mobiliza sa merg inainte atunci cand cred ca nu mai am putere! Si mai am si norocul sa am doua surori destepte si cu simtul umorului ultra dezvoltat (Doamne, cat de mila imi este de cei care nu il au…)!

Incerc, de aproximativ o ora, sa redau cat mai bine zilele astea si nu reusesc! Nu imi dau seama daca se intampla asta din cauza ca sunt la birou si, daca ati citit “O zi proasta..” de pe blog, puteti intelege ce anume ma impiedica sa ma concentrez, sau, pur si simplu, nu se poate descrie in cuvinte cum m-am simtit!! Se intampla rar (sau, cel putin, pana acum asa a fost, poate de acum vor avea loc mai des astfel de reuniuni) si incerc, de fiecare data, sa sorb fiecare clipa, sa nu ramana nimic pe dinafara, incerc sa pastrez, apoi, intacta amintirea intalnirii pentru ca ma ajuta atat de mult in fiecare alta zi “la fel”! Azi sunt bine-dispusa si abia astept sa ies pe usa acestui birou ca sa fiu in extaz! ) Doar asta ma impiedica! )

Despre acest subiect si altadata, cu drag! Ar fi absolut minunat daca am rezolva cat mai repede cu abonamentul de internet si acasa, pentru ca la birou chiar imi lipseste inspiratia sau, chiar daca aceasta exista, nu ma pot desfasura in voie si asa cum vin ideile se si duc!

Si atat de mult am vrut sa povestesc si despre excursia noastra de sambata la Voineasa si Obarsia Lotrului!!! A fost chiar amuzant sa mergem toti imbracati …”manelo-estival” (stim noi de ce ii zicem asa ) ) in munte, dupa ploaie, in timp ce turistii adevarati aveau geci groase, caciuli, glugi, etc!! Sau, dupa cum a spus sora mea, cand am vazut niste astfel de persoane infofolite pe o terasa, noua placa de surf ne mai lipsea in timp ce de la ei te asteptai sa aiba schiurile rezemate de scaun!

Cu amanunte revin altadata pentru ca acum, din pacate pentru blog, trebuie sa parasesc acest taram plin ochi de impliniri personale… Urati-mi succes la cumparaturi!! Sper sa ajung cu sandale acasa si nu cu inca un articol de lenjerie intima, cum se intampla de obicei cand nu gasesc ce cautam initial!

O zi proasta

Ma aflu fix in miezul unei zile proaste!! Foarte proaste! Sau, stai, sa nu vorbesc intr-un ceas rau, poate destinul da alt inteles sintagmei si imi demonstreaza imediat ce inseamna, cu adevarat, asta! Oricum, nu e una din zilele mele bune, asta e clar!

Ma simt trista, irascibila, nerabdatoare sa plec cat mai repede acasa de la birou…

V-am zis ca jobul meu presupune, printre altele, si “directionarea apelurilor telefonice”? (da, sunt coordonator de zbor rachete spatiale, nu secretara cum, Doamne fereste, ar putea crede cineva!) Ei bine, acest task, inaltator de altfel, ma epuizeaza astazi! Mda, in general imi provoaca sentimente contradictorii, cum am auzit eu ca se intampla la criminalii in serie, dar uite ca acum nu am rabdare! Si suna, ridic, vorbesc, fac legatura, pun receptorul in furca, suna, ridic, vorbesc, fac legatura, pun receptorul…In acest timp mai am si alte asemenea indeletniciri mai mult sau mai putin academice, dar partea interesanta e ca firul gandurilor curge lin…totusi…Asa, paralel! Fanatastic cata solicitare intelectuala! Si, n-o sa credeti, sunt chiar capabila sa si gresesc!

E innorat si sta sa ploua! A plouat toata noaptea si nu am putut dormi din cauza zgomotului de picuri pe tabla de la pervaz! Ador vremea asta, pe cuvant, dar as prefera sa fiu acasa, cu o cafea aburinda cu rom (sau ceai, fie), sub patura, uitand-ma la televizor….Sau citind…Sau facand integrame… Sau…

Ati inteles ideea, urasc sa fiu la lucru astazi! Urasc sa vad fete preocupate, urasc sa vad oameni stresati, colegi indragostiti de jobul lor, ce sa mai…? Urasc, se pare, MUNCA!!

Astazi ma declar lenesa, iresponsabila, plictisita! Nu se da concediu medical pentru asta? Nu e patologic?? Sunteti siguri??

Ce mai conteaza ca ai invatat la un moment dat..???

…daca nu stii sa te impui cu urlete, strigate, etc, ci dai dovada in orice imprejurare de bun simt si diplomatie??? Vreau sa zic ca nu judec oamenii dupa pozitia lor sociala, dupa scara ierarhica intr-o firma sau dupa cat e de destept, cultivat, un om… Chiar sunt la extrema cealalata, pentru mine conteaza ca un om sa fie, cu adevarat, OM!!!! Si de multe ori chiar imi atrag antipatia “forurilor superioare” pentru modul prietenesc in care tratez personalul de pe posturile mai de …”baza” din firma (femeia de serviciu, etc.)!

Dar in momentul in care angajatul de la depozit urla la mine si vorbeste urat (“am mamaliga in gura sau ce??? de nu intelegi ce iti zic???” ) ma apuca o criza de orgoliu vecina cu nebunia!! Dar nu este vina lui, este a mea!! Ca permit tuturor sa se traga de sireturi cu mine in ideea ca “Toti suntem egali!”. Dar, vorba lui Orwell, de acum incolo voi arata ca “unii sunt mai egali decat altii”!! Am prea mult bun simt si numai din cauza asta trebuie sa mi se intample din astea!!! Pentru ca imi cer scuze din orice, incerc sa imi repar greselile (chiar si cele mai mici), salut prima pe toata lumea, ofer circumstante atenuante tuturor!!

Pana la urma chiar nu mi-a fost usor sa fac facultatea, sa incerc sa ma perfectionez, sa am tot felul de joburi ca sa nu ma intretina parintii pana la 30 de ani! Nu mi-a fost extraordinar de greu, sunt multi altii care s-au chinuit mult mai mult ca mine, dar nu vad de ce trebuie sa permit cuiva care, probabil, nu stie foarte clar unde se foloseste cratima, sa ma trateze de parca i-as fi inferioara!!!

Aici

Asa ma simt azi…. Adica aici as vrea sa fiu….Recunosc ca am oscilat intre imaginea asta si una redand New York-ul noaptea, ceea ce m-a bulversat… Ce fel de persoana sunt? Sunt doua imagini total opuse! Orasele mari, agitate, occidentale, ma fascineaza in ideea in care am senzatia ca acolo pulseaza incontinuu, ca eu pierd atat de multe …

Dar si imaginea asupra careia m-am hotarat… ma calmeaza, imi da o stare de pace interioara, ma face sa constientizez cat de mult pret se pune pe niste pseudovalori si cat de lasi suntem noi, cei care simtim ca “ne strange” progresul si evolutia, pentru ca ne-am obisnuit atat de mult incat ne-ar fi greu sa ne adaptam la ceea ce ne dorim de fapt!! Nu e paradoxal???

Greu, nu imposibil pana la urma!

Atat pe azi…De dimineatza am avut mult mai multe ganduri de asternut pe ….”hartie”, dar am avut atat de multe taskuri “lumesti” de indeplinit la birou, incat…s-au pierdut printre faxuri, xeroxuri, facturi… Nu-i pacat?

Dar am retinut ceva: astazi e o vreme de toamna! E vremea mea preferata! Frig, innorat, miroase a ploaie! Am cautat o poza care sa redea cat mai fidel ziua asta si nu am reusit!

Nu sunt ce par a fi…

Simona Catrina (despre care consider ca reuseste sa exprime mai bine decat mine cum MA simt ) , intr-un articol, scrie despre cum ajungi sa te multumesti cu putin… Ca femeie… Acest articol m-a lovit in moalele capului pentru ca, desi stiam foarte bine hibele relatiei mele si ale mele insami, nu aveam niciodata curajul sa verbalizez sau sa astern pe hartie… Sau aveam curajul sa exprim ideea in sine, asa…metafizic, dar nu aveam curajul sa dezvolt!! Da… Faianta si algocalminul….perfect adevarat….Mi-am dat seama ca incerc, cu o disperare penibila , sa compensez lipsa unor…”bucurii” din care alte persoane, la varsta mea, se infrupta cu nesat! Oricum, trecand si peste latura neortodoxa a acestor bucurii, lucrurile se intampla la fel… Nu iesim daca este el obosit, dar uite ce bine spala masina asta noua, da, cand te gandesti ca am luat-o la oferta, mare noroc, erau numai 3 in tot orasul… Si in dupa amiaza asta de sambata..mmm….sa lenevim intre asternuturi…amandoi…sa ne inchidem telefoanele, usa si sa ramanem doar noi doi…Dar nu se poate, cum m-am putut gandi la asta, sunt atatea lucruri de facut, mai bine impuscam doi iepuri dintr-o data: cat timp face el curat in masina, as putea gati mancarea aia prezentata in cartea lui Jamie Oliver, sunt convinsa ca o sa imi primesc aplauze!! Si asa trec zilele… ma preocupa mai mult produsele de curatat decat propriile mele nevoi, desi nici macar o gospodina desavarsita nu sunt!

In ziua in care am citit respectivul articol, inainte de a-l citi, am ajuns la concluzia ca sunt plictisitoare! Am incercat sa imi imaginez ce cred ceilalti despre mine sau cum ma vad si mi-am dat seama ca nu sunt absolut deloc interesanta, nu am nimic deosebit, nu debitez nimic deosebit in general, nu am preocupari iesite din tipar, nici macar nu ma imbrac altfel! Nu, stati, nu va imaginati ca acum trec printr-o depresie si consider ca sunt o nulitate! In nici un caz! Doar ca asta este adevarul! Sunt extraordinar de banala! Ceea ce nu e neaparat un lucru rau! Insa pentru mine a fost asa…un mic soc….Si am incercat sa aflu CAND am ajuns asa??? Unde, pe drumul asta pe care il parcurg de 20 si ceva de ani, s-a produs schimbarea?? Eram o rockeritza rebela in liceu, citeam mult, aveam o atitudine pozitiva si un chef de viata fantastic! Mai tarziu, in facultate, am avut grija sa adun amintiri, bune sau rele, am avut pareri despre orice, am citit, m-am distrat, am suferit, etc… Dupa facultate… am avut vise (care nu s-au implinit in maaaaareaaa lor majoritate, dar ce bine este sa visezi), m-am jucat, m-am distrat, am muncit, am plans, am ras, am trait…. Si iata-ma acum…amortita, fara nici un relief, cu procupari de genul faiantei din baie sau mobilei de bucatarie, facand compromisuri despre care imi jurasem, cand eram tanara si plina de vise, ca nu le voi face, asteptand sa primesc, luand cand mi se da… Nu stiu daca e bine sau rau…Bine ar fi fost sa fie, toate aceastea, o completare la personalitatea speciala care ma caracteriza, nu sa o inlocuiasca, asta stiu sigur!

Ieri am cunoscut o persoana, mai in varsta decat mine, care mergea la un concert Judas Priest…Fara bani, facand autostopul…Era o persoana atat de vesela, de lipsita de griji (e drept ca nu mai lucra de aproximativ un an), de pozitiva!! Si a tot povestit despre concertele la care a mers, despre ea…. M-am trezit ca afisez o grimasa acra de m-am speriat! Eram muta, nu reuseam sa scot nici un sunet si simteam cum mi se strang buzele de frustrare si ma acresc!! Constientizam chestia asta si nu puteam sa ma abtin, totusi! Si mi-am dat seama ca tot echilibrul meu interior este cladit pe niste temelii subrede, pe frustrari ingropate! Am inteles ca nu sunt plictisitoare, de fapt, ci doar nu mai am aceleasi ocazii de a demonstra contrariul, nu imi mai fac timp, nu mai am curaj, ma las condusa mai mult de “a trebui” decat de “a-mi placea”! Mi-am ingropat dorintele pentru ca “nu se cade”, am facut compromisuri pentru ca “asa se face”, mi-am sters lacrimile pentru ca “esti prea sensibila”, mi-am taiat aripile pentru ca “a venit vremea” practic! As vrea atat de multe si POT sa fac atat de putin! Si, probabil, sunt singura vinovata ca am crezut ca pot fi linistita si echilibrata daca imi reprim pornirile in loc sa le accept si sa le adaptez, cumva, la mersul “firesc” al lucrurilor!

Acum am facut o mica pauza din scris la acest articol si m-am certat putin :”Sunt chiar nefericita??” Nu cred ca sunt nefericita, sunt multumita!! Ma bucur ca voi avea alta chirie, ma bucur sa stiu ca pot sa ma organizez cum vreau, ca vom fi doar noi doi acolo, ca am un frigider doar al meu, o bucatarie doar a mea, abia astept sa decorez, sa aranjez, sa fac sa fie cat mai primitor pentru amandoi…. E un lucru bun asta, nu?? Sau, parafrazand-o pe Simona Catrina, daca stai mai bine si te gandesti, nici nu conteaza daca nu ai parte de mai micile sau mai marile placeri ale vietii, poti obtine orgasmul doar admirand chiuveta de inox!

Nu sunt nefericita, e adevarat, m-ar bate Dumnezeu daca as spune ca asa e…. Dar EU sunt atat de lipsita de stralucire!! Si incepe sa imi pese din ce in ce mai putin, asta ma ingrijoreaza, paradoxal!! )