Andutza’s Weblog

Carte postala (imaginara) din Alaska

noiembrie 27, 2008 · 8 Comentarii

Nu am nimic interesant de impartasit… As vrea sa fiu bine dispusa pentru ca vin Sarbatorile, pentru ca indiferent de ce probleme ai, TREBUIE sa-ti patrunda in suflet atmosfera asta, pentru ca la mine in suflet se aud deja colinde…Dar nu sunt bine dispusa! Si basta! Si ma urasc pe mine pentru asta si sunt necajita pe cei care ma fac sa ma simt asa….

Sunt incoerenta..De obicei cand ma apuca cate o stare din asta nevrotica devin incoerenta si exagerez inutil lucrurile! Fac din tantar armasar.

Nu pot elimina generatorii de stres, da’ bag de seama ca nici nu ma potolesc in a ma consuma, a ma stoarce de energie, a ma sfarsi pur si simplu pentru niste lucruri pe care altii nici nu le-ar lua in serios. Aceasta manifestare face parte din tabloul clinic al anxietatii, deci nu prea am ce face! Din pacate imi dau seama ca oamenii din jurul meu nu-s foarte intelegatori in privinta asta!

Dar o sa imi iau si eu lumea in cap la un moment dat!!!

Vreau sa plec in Alaska, acolo unde e mereu zapada, inalta de un metru, alba si sclipicioasa, sa merg intr-o sanie trasa de caini, sa scartaie zapada batatorita sub sine, sa fiu invelita intr-un pled gros, cu obrajii rosii de frig si de vinul fiert baut inainte, abia asteptand sa ajung in casa mea calduroasa, de lemn, cu semineu, plina de pisici si sa urmaresc un film bun la TV!! Sa nu am nici telefon nici internet, sa merg la Oficiul Postal al micii localitati pentru a suna de pe telefonul de acolo (singurul) cu taxa inversa!

(Imaginea asta ma face sa ma simt mai bine deja! :D )

Hai ca totusi…Sarbatorile vin!!!

Categorii: Uncategorized
Tagged: , , , , ,