Cum iti poti da seama daca furia ta incontrolabila, isteria, senzatia de bomba cu ceas este justificata, sau doar hormonii iti joaca feste? E “pana aici, m-am saturat de situatia asta” sau doar SPM?? Daca pana azi ai putut suporta o situatie neplacuta cu zambetul pe poze, inghitindu-ti frustrarile si cautand motive de consolare, atat de multe si variate, incat ajungi sa crezi ca si tie ti-e bine, daca lui ii este, iar azi ti-ai dat seama ca NU, nu ti-e bine, ce stare este de luat in seama?? Starea de azi va trece. Si starea de bine va trece. Astea alterneaza si iti pun nervii pe bigudiuri.
Nu stiu pe care sa o iau in seama. Pot gresi daca iau o hotarare la furie sau pot gresi daca NU iau.
Acum citesc “Mananca, roaga-te, iubeste” de Elizabeth Gilbert. Am terminat partea cu India, meditatia, cautarea lui Dumnezeu, a binelui, a linistii, a echilibrului. M-am regasit in multe pasaje, in multe tare de comportament, in lipsa crasa de spiritualitate. Cred ca, pe undeva, L-am pierdut. Mi-e dor de El, de puterea pe care mi-o dadea sa trec peste toate. De seninatatea cu care acceptam lucrurile care nu se potriveau cu vointa mea, in numele vointei Lui. Nu stiu daca frustrarea, ura si nervii sunt o baza buna spre a-L cauta, desi acum am cea mai mare nevoie de El. Doar ca acum, incrancenarea de a obtine CE VREAU ingroapa alte alternative pe care mi le-ar putea oferi . Alternative mai bune, sunt convinsa. Poate chiar mi-ar putea oferi ce vreau, daca rugaciunea mea n-ar mai fi inchistata (atunci cand este) si unilaterala. Si incoerenta, dezlanata, dezechilibrata. Am nevoie sa fiu iar senina. Am nevoie sa pot accepta ce mi se da. Cu zambetul pe buze si convingerea ca El stie mai bine ca mine. Stiu ca stie, dar mi-e greu, cu sufletul atat de incarcat, sa accept asta.
Am nevoie sa ma regasesc. Sa aflu cine sunt si sa FIU asa cum sunt. Am nevoie sa ma linistesc din vartejul asta de a incerca, prin metode atat de terestre, de mici, de neinsemnate, sa ma regasesc si sa ma concentrez mai mult la ce SIMT. Nu stiu ce simt. Habar nu am. Stiu ce trebuie sa simt si alerg de nebuna sa indeplinesc asta.
Am nevoie sa stiu daca pot trece peste ce ma framanta, daca sufletul meu considera ca merita (si nu alte metode de masurare exterioare) sa merg mai departe. Am nevoie de El sa imi spuna asta. Dar am nevoie sa accept ce imi spune.
M-am regasit in multe pasaje “de viata” din cartea asta. M-am regasit in frustrari, in neimpliniri, in furie, in dezechilibru. Mi-a facut bine sa o citesc. Inca nu am terminat-o, urmeaza capitolul “Iubeste”-Indonezia.
Era , in carte, o fraza care suna cam asa: ” Mai bine iti traiesti propriul destin imperfect, decat o imitatie perfecta a vietii altcuiva!”. Eu cred ca trebuie sa fii foarte curajos sa faci asta!
Vreau sa zambesc sincer exact acum, in momentul asta de furtuna… Sa zambesc si sa nu caut nici un raspuns.
10 raspunsuri Până acum ↓
Castalia // aprilie 27, 2009 la 12:38 pm |
“Doamne, apropie-Te de Andreea pe intelesul vietii, zbucumiului si inimii ei ca sa Te perceapa si recunoaste din prima fara indoiala si nesiguranta si asta sa ii fie de ajuns!”
andutza // aprilie 27, 2009 la 1:20 pm |
@Castalia-iti multumesc din suflet, am atata nevoie de asta…
to-morrow // aprilie 27, 2009 la 7:08 pm |
Dar de ce trebuie sa obtii ce vrei? Mai bine ar fi sa primesti ceea ce vine spre tine.
Cred ca o sa-ti placa poezia “If” a lui Kipling, tradusa in limba romana de Corneliu Coposu (1967)
http://www.cerculpoetilor.net/poet.php?mod=8&idpoezie=1853
andutza // aprilie 28, 2009 la 5:37 am |
@to-morrow-sa stii ca eu, in principiu, chiar sunt o persoana care primeste ce i se da, cu zambetul pe buze , doar ca acum era vorba despre ceva dureros din viata mea ce as vrea sa fie ALTFEL, sa fie bine… Si mi-e greu sa accept ca “asa mi-e mie dat”… Multumesc de poezie, nu stiam varianta asta !
Sper sa Il redescopar si sa nu Il mai ratacesc niciodata!
Mikidos // mai 5, 2009 la 10:22 pm |
Nu L-ai pierdut:) E tot acolo, in sufletul tau. Ceva dureros din viata ta o sa treaca, toate trec..Chiar daca ceva ti-e dat..hai, fruntea sus! Ce nu ne omoara, ne face mai puternici..si ce ne omoara..pai femeie..oricum murim o singura data, pana ne vine ceasul, zic sa traim maxim. Eu te imbratisez tare >:D<
andutza // mai 7, 2009 la 6:26 am |
@mikidos-multumesc de incurajari… Si de imbratisare! >:D< Da, simt ca este in sufletul meu, dar cred ca L-am acoperit eu cu lucruri neimportante si trebuie sa incep s aIl caut… E adevarat, toate trec, numai ce e in suflet ramane si pentru linistea sufletului, inaltarea lui ar trebui sa luptam in permanenta, nu pentru teluri care iti ofera o fericire “dependenta”. Adevarat fericire este independenta de factorii exteriori, dar iti dai seama cat de greu e sa ajungi la o performanta din asta? Din pacate suntem atat de …”muritori”, capabili doar de a ne cladi fericirea si linistea pe baza dorintelor indeplinite!
amalia // mai 8, 2009 la 1:45 am |
Draga mea, mi-a placut mult si mie cartea pe care o citesti tu acum. Iar cand te citesc pe tine… mereu parca ma uit in oglinda.
andutza // mai 8, 2009 la 7:13 am |
@Amalia- ma faci sa nu ma simt asa singura in trairi…desi mi-as fi dorit sa nu mai treaca si altcineva prin asta.
Te imbratisez cu drag!
bloglocke // mai 12, 2009 la 6:32 am |
Cartea aceea am citit-o dupa ce m-am despartit de fostul prieten cu care am stat muuulti ani. M-am regasit in nenumarate pasaje si m-am simtit mai bine: uite ca mai exista cel putin cineva care simte ceea ce simt eu.
Referitor la Dumnezeu, cred ca si frustrarea, ura si nervii sunt o baza buna pentru a-L cauta. Si mai cred ca te primeste oricum, oricat de indurerata ai fi sau oricat de vesela ai fi.
andutza // mai 13, 2009 la 6:46 am |
@bloglocke-da, exact asa am simtit si eu, ca e bine ca nu sunt singura care simte in felul ala…
Stiu ca El ma primeste indiferent de starea mea, sper doar sa Il gasesc in hatisul asta in care ma simt acuma.
Multumesc tuturor de sprijin!