Concediu

Plec in concediu!!!!! Nu stiu ce parere au ceilalti, dar parerea mea e ca MERIT!!! Mergem pe Valea Oltului (desigur), o saptamana sper ca singurele mele griji sa fie ce lotiune de bronzat sa folosesc, ce sa mananc la pranz si ce sa aleg : un coktail cu umbreluta sau o bere?

Va doresc o saptamana minunata! Revin cu poze si cu o piele, SPER, indecent de bronzata!!

Placinta de fericire sau para malaiata

Unele persoane cred despre mine ca m-a lovit asa, din cer, o placinta de fericire,  de implinire personala, profesionala, financiara, etc . Desigur, nu ma numar neaparat printre cei ghinionisti sau batuti de soarta, dar, pana la urma, unde e granita? Cand stii ca esti batut de soarta sau incapatanat sa schimbi ceva? Ghinionist sau chitibusar si pesimist?

Sunt, intr-adevar, o persoana norocoasa, pentru ca sunt sanatoasa- multumesc lui Dumnezeu si  pentru ca am o familie minunata pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta! Eu n-am nici un merit pentru asta, chiar sunt norocoasa!

In rest….VREAU SA FIU fericita! Chiar daca asta inseamna sa ingrop neimplinirile, frustrarile, esecurile, amintirile dureroase. Deocamdata imi iese. Daca nu va mai tine schema o sa va marturisesc si asta.

Fericirea nu pica din cer. Asa, fara nici o plata. Uneori trebuie sa renunti la o parte din tine pentru asta, sa te amputezi, chiar daca suna paradoxal.

Asa ca, pentru cei curiosi:  nu m-au lovit in moalele capului decat cateva pere mici malaiete, pentru cele mari si coapte a trebuit sa imi construiesc singura scara sa le culeg; platind niste dari. Pe termen nelimitat probabil.

Pacatul capital

Sa te sinucizi este un foarte mare pacat, chiar si numai gandindu-ne ca alegi sa nu te mai bucuri de frumusetile create de Dumnezeu pe Pamant.  E si o dovada de curaj prostesc, ca iti asumi sa pierzi ceva minunat care ti s-ar fi putut intampla daca ai mai fi trait. E si o mare dovada de egoism, pentru ca nu iti pasa de durerea crunta  pe care o lasi in urma.

Randurile de mai sus sunt scrise de cineva care duce in spate rusinea fata de familie si fata de Dumnezeu ca a incercat asa ceva si care nu va scapa de rusinea asta niciodata; cineva care acum STIE si care,  din nici un motiv, in nici o imprejurare, sub nici o forma, nu ar mai face asta!!

A plecat dintre noi un OM! Un TATA, un EXEMPLU! O persoana cu care iti era drag sa povestesti si pe care il ascultai mereu razand cu pofta la glumele lui si admirandu-i caracterul si simtul responsabilitatii!

Dumnezeu sa te ierte, nene, pentru pacatul asta, ca pentru altceva nu ar avea de ce!!

P.S. In mod normal nu as fi scris despre asta, dar am simtit ca e o…”ocazie” de a transmite si celorlalti, din experienta proprie, ca orice ratacire, orice intuneric, orice hatis are un drum spre lumina. Intotdeauna. Trebuie doar sa IL lasi pe Dumnezeu inainte sa iti deschida drumul.

Om bun….da’ indiferent

Ieri, in timp ce parcurgeam orasul cu troleibusul, la adapost de o vijelie fascinanta de altfel, am vazut, intr-o statie, un om sarac. Ingrozitor de sarac, dar in care ghiceai un om muncitor, ingrijit, care isi pusese hainele “de bun” pe el, poate in cautarea unui loc de munca, poate nu. Asa mi-am imaginat eu. Mi-am adus aminte de multi ani din viata mea, ma gandesc, cateodata , cat de naiva eram sa imi imaginez ca lumea nu isi dadea seama cat eram de saraca. Sau ca nu conteaza pentru ceilalti. Dar , despre asta, altadata si mai pe indelete.

Si m-am gandit cat de putini sunt oamenii care chiar inteleg ce inseamna sa fii sarac si care sunt dispusi sa dea o mana de ajutor unui om care trece prin asa ceva.

Am intalnit persoane care considerau ca daca au rata la banca pentru apartament, termopane, electrocasnice, gresie roz, parchet multistratificat, etc sunt sarace. Ca daca au rate la inelele de aur (m-am ingrozit, dar pe cuvant ca exista asemenea specimene) sunt sarace. Ca daca nu au miel de Pasti sunt sarace. In principiu,persoane care considera ca, daca nu au destui bani pentru a-si satisface capriciile fara sa apeleze la imprumuturi, sunt sarace. Eu am o cu totul alta parere despre saracie, parere formata din experienta proprie, deci mi-e foarte greu sa inteleg cum de te poti considera sarac cand ai ce sa mananci, ce sa bei, un televizor la care sa te uiti, un acoperis deasupra capului si, pe deasupra, si combina frigorifica, nu frigider de la 1900 toamna, termopane, nu vechile geamuri de lemn, mancate de vreme, etc. etc

Si, din pacate, asemenea persoane sunt cele mai putin dispuse sa ajute. Adica nu neaparat aceasta categorie. In general, oamenii sunt foarte putin interesati de ceilalti, fiecare e in patratelul lui, fiecare cu grijile lui… E normal, imi veti spune, sunt absolut sigura de asta. Pentru mine nu e, na! Sub auspiciul zicalei ” La toti ni-i greu” , fiecare isi baga capul in nisip cand da nas in nas cu o situatie in care ar putea da o mana de ajutor. Pentru ca fiecare considera ca SI lui ii este greu, fara sa se gandeasca, fara sa constientizeze ca lui, cu siguranta, ii este mai bine decat altora.

Am intalnit persoane cu o conduita sociala, profesionala si familiala impecabila. Persoane care nu au facut nici un rau nimanui. Dar nici un bine gratuit si dezinteresat. Intebarea mea este: acesti oameni sunt buni sau rai? Din punctul meu de vedere, fac umbra… hai sa zic, APROAPE degeaba pamantului. Dar ei imi vor spune ca asta e datoria noastra pe Pamant, sa ne facem familii, sa crestem copii, sa ne vedem de casa noastra, pentru ca ASTA lasam noi in urma. Eu nu contest. Dar e ok sa nu fii miscat de un semen de-al tau care o duce mai rau decat tine? Cu mult mai rau? Si nu, sa compatimesti, dar sa ti se inclesteze mana pe poseta fara sa o deschizi sa te saracesti de 10 lei pentru a ajuta pe cineva despre care stii ca nu are ce sa manance, nu inseamna sa fii miscat. Si nu, nu ma refer neaparat la cersetori, deoarece, in privinta lor, e greu sa iti dai seama de situatia reala. Plus ca ar fi chiar culmea sa faci donatii tuturor cersetorilor pe care ii intalnesti.

Discutam cu un coleg de-al meu, de treaba de altfel, desi acest “de treaba” nu trece dincolo de sfera familiei si prietenilor, despre asemenea situatii. Ce faci cand auzi de familii care nu au ce sa manance, de copii care nu stiu de Mos Craciun pentru ca nu a venit niciodata la ei, de fasole si cartofi de Sarbatori, etc? El a ridicat din umeri, a zis ca ii pare rau de ei, dar ca el prefera sa le cumpere copiilor lui ceva decat sa dea altora. Hm, e firesc? E crestinesc?

La un nivel mai jos, o muncitoare din fabrica unde lucreaza sora mea a refuzat sa dea niste bani pentru a ajuta o colega, bolnava de cancer, care urma sa faca o operatie, rostind zicala magica, mai sus mentionata. Da, “la toti” (ca e si logic de ce nu e “tuturor”) ne e greu, dar oare, atat de greu incat sa nu poti ajuta pe cineva?? Era vorba de suma fabuloasa de 5 lei si de o tanti cu mult aur pe ea. Ca sa fim intelesi, nu discutam despre o mama cu 7 copii care sta intr-o garsoniera inchiriata.

N-as vrea sa judec, desi, recunosc, mi-e foarte greu sa ma abtin. Poate ca nici nu o voi face! E atat de usor sa ajuti pe cineva, e atat de la indemana sa aduci o speranta, un zambet, chiar lacrimi de fericire cuiva! Chiar nu poti renunta la o napolitana pentru copilul tau pentru a o da altui copil infometat? Chiar nu iti vei putea plati intretinerea daca donezi 50 de lei pentru familiile sinistrate? Da, sigur, sunt familii care nu isi permit. Dar eu ma adresez acelor familii care pot sa o faca!Si care sunt mult mai multe decat ar putea sa para, daca ne luam dupa cat de multi se plang ca nu au.

Imi amintesc ca au fost persoane care ne-au ajutat mult cand ne-a fost greu, dar si persoane care nu ne primeau in casa lor nici pentru 1 minut. Primii m-au facut sa inteleg cat e de important sa ajuti, cei din urma..au reusit sa ma faca doar sa ii dispretuiesc, nu m-au inrait si n-am ajuns sa le copiez comportamentul.

Avem o datorie fata de familiile noastre, dar ce exemplu suntem noi pentru copiii nostri?

Nu stiu de ce suntem pe Pamant, nu vreau sa tin o teorie, pur si simplu ma intreb: de ce nu putem fi MAI atenti si la ceilalti? De ce nu ii vedem si pe cei care au mai putin, ci doar pe cei care au mai mult si pe care ii invidiem?

Multi spun (despre familia mea) ca exageram cu sensibilitatea vis-a-vis de oamenii saraci si ca, in acest fel, nu vom face niciodata “avere”. Ca suntem prea atenti la ceilalti. Si e perfect adevarat. Dar nu vrem sa ne schimbam.

Eu nu  stiu daca sunt un om bun,  am multe, multe pacate, multe rautati in suflet, manie si furie de multe ori ,   nu vreau sa dau lectii si nici nu am scris acest post ca sa ii conving pe cei care actioneaza intr-un mod egoist (din punctul meu de vedere) sa se schimbe. L-am scris doar pentru ca ma doare ca exista atata indiferenta in lume. Si pentru a va intreba: Sa nu actionezi in asemenea situatii, atunci cand iti sta in putere, sa inchizi ochii si sa mergi mai departe, in viata TA, nu inseamna sa faci rau?