Sa te sinucizi este un foarte mare pacat, chiar si numai gandindu-ne ca alegi sa nu te mai bucuri de frumusetile create de Dumnezeu pe Pamant. E si o dovada de curaj prostesc, ca iti asumi sa pierzi ceva minunat care ti s-ar fi putut intampla daca ai mai fi trait. E si o mare dovada de egoism, pentru ca nu iti pasa de durerea crunta pe care o lasi in urma.
Randurile de mai sus sunt scrise de cineva care duce in spate rusinea fata de familie si fata de Dumnezeu ca a incercat asa ceva si care nu va scapa de rusinea asta niciodata; cineva care acum STIE si care, din nici un motiv, in nici o imprejurare, sub nici o forma, nu ar mai face asta!!
A plecat dintre noi un OM! Un TATA, un EXEMPLU! O persoana cu care iti era drag sa povestesti si pe care il ascultai mereu razand cu pofta la glumele lui si admirandu-i caracterul si simtul responsabilitatii!
Dumnezeu sa te ierte, nene, pentru pacatul asta, ca pentru altceva nu ar avea de ce!!
P.S. In mod normal nu as fi scris despre asta, dar am simtit ca e o…”ocazie” de a transmite si celorlalti, din experienta proprie, ca orice ratacire, orice intuneric, orice hatis are un drum spre lumina. Intotdeauna. Trebuie doar sa IL lasi pe Dumnezeu inainte sa iti deschida drumul.
