Stiu ca nu am scris de multa vreme. N-am simtit nevoia. Adica am simtit, dar v-as fi innebunit iar cu fraze depresive de care probabil v-ati saturat. Vizualizam fetele cititorilor mei dragi deschizand pagina blogului meu si dand ochii peste cap a “iar e deprimata..” . Nu va invinovatesc pe voi, ma invinovatesc pe mine, sa fie clar! 
Dar ma chinuie anxietatea si atacurile de panica de vreo trei saptamani. Am adunat, vorba prietenei mele, un balast acolo, in suflet si am cedat. M-am trezit intr-o negura pe care o cam uitasem si m-am “ascuns” sufleteste cumva, parca n-am avut chef sa povestesc nici cu mine, nici cu altii despre asta.
Partea draguta este ca sora-mea imi zice ca am umor pentru o persoana care trece printr-o asemenea perioada !
“A sti sa razi in clipe tragice inseamna a stapani tragicul!” zicea cineva, nu?
Un eveniment simpatic a fost teambuildingul de la Brasov din 19-20 septembrie. Am fost in Parc Aventura, m-am catarat prin copaci, mi-au tremurat genunchii, mi-a stat stomacul in gat la prima tura pe tiroliana (dupa care am devenit fan declarat), dar am scapat de o parte de “balast”! A fost o experienta…speciala, m-a ajutat mult sa descopar lucruri noi despre mine, sau, mai bine zis, sa scot la iveala Andreea aia care a visat toata adolescenta sa se catare pe munte, dar a sfarsit, dupa esecul examenului la facultate, lamentabil, intr-un birou, cu diploma de Functionar Public. Superior, chiar.
Pe langa acest parc, am fost la paintball, unde am impuscat cu o sete de care nu ma credeam capabila (am stofa de criminal? 
) Am capatat o vanataie de toata frumusetea, dar mi-am purtat-o cu mandrie, ca un erou!!
Cateva poze:
Cam atat. Acum ma asez intr-un colt si astept sa imi treaca. 
