Parolat: Siderata

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:

Parolă:

Ce-a fost mai greu a trecut. Greul abia incepe? :))

Gata. Am terminat si cu asta.  Nu mai sunt in formula 2 in 1, suntem doua entitati separate, de acum pot citi linistita (oare? ),  ca nu voi mai avea sentimentul ca cineva citeste odata cu mine, peste umar

Daca va intereseaza cum a fost experienta nasterii (ne-naturala ), cititi mai departe. Daca nu, asteptati pana incep sa scriu si despre altceva!

Ultimul control s-a soldat cu stabilirea datei de cezariana, pentru ca bazinul meu s-a incapatanat sa nu se lateasca deloc in 9 luni (fapt pentru care ii multumesc frumos ) si Miruna mea nu ar fi putut sa iasa decat cu multe suferinte. Plus un cap alungit, de extraterestru. Si ar fi fost pacat, ca asa cap frumos are…  Eu banuiesc ca nici de falci nu ar fi putut ea iesi

Ultima saptamana de sarcina a fost foarte plina, avand in vedere ca a trebuit sa alergam la banca, apoi dupa mobile, dupa draperii, perdele, chiuvete, etc. Eu, cu un burtoi enorm, il trageam pe musiu dupa mine, care era lesinat de oboseala. De fapt, toata sarcina am fost foarte activa si plimbareata, deci ma astept ca Miruna sa isi ia rucsacul in spinare pe la 2 ani! ) Toata alergatura asta m-a ajutat sa nu ma gandesc ca urmeaza marele eveniment.

In dimineata geroasei zile de 26 ianuarie  am ajuns la clinica (unde primirea a fost super, de altfel ca si restul “sejurului” ) cu sentimentul ca ceva nu e bine cu fetita, pentru ca nu imi daduse trezirea. Era ziua programata pentru cezariana, oricum, zi pe care am ales-o asa, fara sa ma gandesc, m-a intrebat doctorita cand vreau, in  saptamana aia, si am zis 26 fara nici un rationament, exceptandu-l pe acela ca in 24 era imposibil, trebuia sa comandam mobila de bucatarie Cand am ajuns acasa m-a luminat o prietena ca in 26 ianuarie s-a nascut Ceausescu. Deci o mica dictatoare nasc si eu?

Dupa cum ziceam, simteam ca ceva nu e ok cu fetita, fapt care s-a si confirmat la monitorizare, bataile inimii ei era total neregulate. Dupa aceasta veste, vine treaba cu clisma. Pe care o refuz cat pot de politicos. Nu pot, domnule, nu pot si gata! I-am asigurat ca am avut singura grija sa nu las urme pe masa de operatie si am zis pas la treaba cu furtunelul in dos. Dupa discutia asta absolut sexy care a avut loc in prezenta lui musiu (desi nu sunt pudica in general, cand vine vorba de chestii fiziologice, la noi in familie, astea se manifesta pe principiul ” fiecare cu baia lui- ar fi ideal” ), apare anestezista, o femeie absolut minunata, care ma socheaza si ea: nu facem anestezie rahi, pentru ca, din cauza trombofiliei, riscam sa se formeze un cheag mic de sange in coloana care poate avea urmari grave. Deci anestezie generala! Mie imi scadea tensiunea si la anestezia stomatologica, anestezie generala nu mai facusem niciodata, deci va dati seama ce bine am primit vestea asta. Auzisem tot felul de povesti despre urmarile anesteziei generale, despre riscuri… Cand am fost pusa sa semnez si actul prin care mi le asum… deja tremuram ca varga.

Imbracata in camasa de noapte enorma data de clinica, am fost rugata sa imi scot chiloteii si sa ma indrept catre alta sala. De aici, eu si musiu ne desparteam pentru cateva ore. Romantic mod: el incarcat cu bagajul si hainele mele (si cu chilotii mei intr-o mana), eu panicata, ne-am pupat scurt si gata.

Am intrat in camera cu calul balan (pe care nu ma urcasem de muuulta vreme), unde a urmat alta etapa de tortura: sonda urinara. Pe aia nu aveam cum sa o mai refuz. Brrr… Dupa care am fost masurata cu o chestie enorma, ca un cleste, rece, din metal. Mi se masura bazinul sa fim siguri ca nu pot naste pe cale naturala (nici nu-mi doream). Tot ingusta ca o domnisoara (inca o data, multumesc, dragul meu bazin )

Dupa care am ajuns in sala de operatii. Incurajator sa vezi muuulti doctori, asistente, moase, etc in jurul tau, de parca eram la taiatul porcului. Oricum, cand e un singur medic te astepti sa fie o incizie. Cand e plina sala, nu te poti gandi decat ca vei fi transata

Anestezista m-a mangaiat, mi-a zis ca a crezut ca am 19 ani, nu 29 (am luat-o de buna, am voie, nu? ) si am simtit cum ametesc. Asta e ultima chestie pe care mi-o amintesc inainte de a adormi. M-am trezit apoi, la terapie intensiva, intr-o stare de somn si trezire, de semiconstienta, simtind ca ma doare rau operatia, timp de cateva minute. Apoi, peste cateva ore, mai coerenta, am putut sa il vad pe musiu care mi-a si aratat poze cu fetita. Niciunul din noi nu a fost lovit de vreun instinct matern/patern si ne-am recunoscut unul altuia treaba asta. El mi-a aratat poze ca sa o vad pe micuta pentru ca doar a doua zi mi-ar fi adus-o. Dar a recunoscut ca operatia mea si starea de inconstienta de dupa, asezonata cu o fata umflata ca un burete, l-au maturizat cat 10 ani.  De remarcat ca, in inconstienta mea, aveam doua probleme pe care le verbalizam: daca fetita e bine si daca musiu a mancat I-am si zis dupa, cand mi-a povestit, ca sper ca nu se asteapta la alte dovezi de dragoste in urmatorul cincinal, ca nu mai e cazul. Subconstientul nu minte!

La terapie intensiva am cunoscut o fata cu care am si stat, apoi, in salon, cu care m-am potrivit perfect: ea nascuse inainte cu o zi, prin cezariana, cu rahi (cand mi-a povestit cum a fost, m-am bucurat ca eu am facut generala), nu era lovita nici ea de instinctul matern, vroia sa se intoarca la lucru peste o luna , etc.

Recuperarea mea, in clinica si pana in momentul de fata, multumesc Domnului, a fost super. Am uimit pe toti de la TI prin efortul meu de mobilizare (ma panica si trombofilia, mobilizarea precoce era musai), am iesit din operatie la 12.30, la 5 dupa masa eram constienta si a doua zi, dimineata, m-am plimbat la baie fara probleme. Mi-au scos si sonda (alta trauma, cah) si am urcat in salon (conditiile au facut toti banii, asta e adevarul).

Pe micuta mea am invatat sa o iubesc uitandu-ma la ea ore in sir. E perfecta. Pur si simplu. Repet, nu m-a traznit vreun val de iubire dupa nastere, nici cand mi-au adus-o prima data nu simteam nimic, decat ca e un ghemotoc de om care trebuie iubit si de care trebuie sa am grija, dar nu simteam ca e A MEA.

Sejurul in clinica a fost super, daca nu era operatia as fi zis ca sunt in tabara. A ajutat si faptul ca eu si colega de salon ne plangeam, ca doua babe, de aceleasi tipuri de dureri si chestii inconfortabile. Gen scutece. Pentru noi, nu pentru bebelusi

Nu stiu cat a schimbat, venirea Mirunei, lucrurile in relatia noastra de cuplu.Dar stiu sigur ca experienta operatiei a aprofundat-o 10 nivele. Iar musiu a demonstrat, a mia oara, ca este barbatul perfect pentru mine!

Doua pozici cu printesa

Acasa e bine, deocamdata. Ne acomodam. Dar imi vine sa ma pup ca am reusit performanta de a fi o mama relaxata, fara panici , alergaturi inutile prin casa, etc. E drept ca ni s-au tinut cursuri in clinica si foarte bine mi-au prins.

Musiu canta. Cand o hraneste cu “tata lui tati” (biberonul). Canta, alinta, schimba, curata urechiuse cu cojite de la cercei. Si nu e nici el panicos. Deci ne descurcam, deocamdata!

Cam atat pe azi, s-a trezit, desigur Revenim, ca nu ne vom putea abtine!