Andutza’s Weblog

…mi-am dat seama, blogul asta!! De fapt nu de aia l-am creat: ca sa il citeasca cineva si sa ma laude!!! Da’ nici nu ma critica nimeni…Hmmm…”Nu conteaza ce se spune despre tine, important e sa fii in centrul atentiei!” zice un dicton! Pai da! Dar daca, in momentul in care am avut si eu una, alta, pe suflet ( DAR NU A FUNCTIONAT NU STIU CE la site, la conexiunea de net de la serviciu sau, ma rog, ceva ce ma depaseste oricum) as fi scris despre ce simt…poate poate cineva ar fi citit si, cine stie? Poate s-ar fi recunoscut printre randuri… Si nici eu, nici cei care ar fi citit, nu ne-am mai fi simtit asa singuri!

Dar, va este limepde ca lumina zilei de iunie ca…acum sunt bine dispusa, nu ma apasa nimic in mod evident, nu am nici o framantare interioara … As indrazni sa afirm ca nu numai ca nu am framantari, dar m-a cuprins o stare de plafonare extraordinar de gustoasa, cand doar o telenovela la care sa ma uit fara sa gandesc si o revista cu stiri mondene m-ar putea duce intr-o stare de calm vecina cu “nirvana”! O nirvana de gospodina, da’ nirvana, dom’le!

Incerc din rasputeri sa imi aduc aminte de momentele in care am vrut tare mult sa scriu, sa ma descarc, sa ma lupt cu mine insami, sa ma cert, sa ma alint, sa ma ranesc si apoi sa imi ling ranile…. Dar nu… Instinctul meu de conservare pentru care am luptat atata de mult, pentru care am tinut sedinte-monolog zile, luni, ani…a iesit la inaintare! Acum nu pot afisa decat un zambet ingrozitor de tamp, desi nu ma bucura nimic in mod special, am un vid interior absolut, nu sunt nici trista (multumesc lui Dumnezeu), nici fericita, nici curioasa, nici intrigata, nimic…Parca as fi sedata…

Poate doar nelinistea aceea permanenta, difuza, pe care o port cu mine de ceva timp…

Revin cu chestii mai interesante…Sper….

“Numai cine nu are credinta indeajuns, se teme!” Uite, asta ar trebui sa invete toata lumea!

Asta ca sa nu zic ca am irosit timpul asta de stat pe blog degeaba!

Am renuntat sa ma mai uit la stiri pentru ca oricum toate au luat forma celor de la ora 5, mi-am sters din Inbox toate newsletter-urile cu titluri ce ma faceau sa pierd noptile inchipuindu-mi scenarii sangeroase, incerc, in fiecare zi, sa ma scutur de toate ororile astea care au devenit din ce in ce mai dese! Ma ingrozeste gandul ca am ajuns sa ne ucidem cu sange rece, sa violam copii, sa sechestram, sa ne sinucidem…Fiecare zi e o noua zi de orori si am ajuns sa am senzatia, aproape fizica, de forta malefica inconjurandu-ne si punand stapanire pe creierele noastre!

Si in fiecare secunda se mai descopera cate ceva care ar trebui sa ne faca viata mai usoara, sa ne distreze mai mult, in fiecare zi “EVOLUAM”!! Chiar asa? Evoluam?? In ce? In niste fiinte incapabile sa comunice decat pe cale virtuala, incapabile sa foloseasca harta sau busola, incapabile sa invete o limba straina pentru ca oricum exista atatea inventii menite sa iti traduca si pancardele stradale, incapabile sa scrie de mana o felicitare, incapabile sa rada din toata inima, incapabile sa faca dragoste fara sa primeasca indicatii clare din reviste, incapabile sa isi iubeasca si ocroteasca proprii copii sau parinti…

Nu mai avem albume de poze de rasfoit, carti in biblioteca, paduri, cultura, imaginatie, timp, compasiune, incredere, zambete, lacrimi, dar avem razboaie stupide (fara nici un tel concret), gunoaie, resurse naturale pe terminate, nepasare, sinucideri, crime si violuri odioase, depresii, ignoranta, generatia “emo”…
Si toate astea, dupa parerea mea, din cauza ca ratiunea noastra a adormit, facand loc…evolutiei!

Ma gandeam azi ca intotdeauna ii consideram mai fericiti pe unii doar pentru ca au ceea ce noi nu avem si ne dorim foarte mult!! Si stau si ma gandesc, in consecinta: e atat de usor pentru noi sa fim nefericiti ca nu avem “ceva”, cat si sa fim fericiti ca avem “altceva” ce altii nu au si pentru care suntem invidiati! Si totusi, alegem sa fim nefericiti!
Pentru ca fericirea se raporteaza intotdeauna la ce ne dorim? Niciodata la ce avem?
Si, din pacate, ne dorim mereu si mereu alte lucruri…
Si nu suntem capabili, atunci cand dobandim ceea ce ne-am dorit ani si ani intregi, de nici un gest maret, de nici o traire extraordinara…Ne epuizeaza drumul sau tocmai el e partea interesanta din visul nostru?
Am reusit sa invat cate ceva despre asta…Incerc, in fiecare zi, sa ma bucur de ceea ce am, pentru ca fericirea la intensitate redusa, cotidiana, liniara, plictisitoare, e o certitudine a vietii mele! Si consider ca e mai trist sa nu simti nimic cand iti atingi un vis decat sa nu ti-l implinesti! Daca nu esti capabil sa incununezi cu o traire speciala atingerea lui!

S-a trezit intr-o dimineatza cu o senzatie ciudata, nedefinita, ca tot ce o inconjoara ii este strain, ca toate gandurile de ieri erau ale altcuiva, ca totul nu e decat o mare bula de sapun gata sa se imprastie in orice secunda! Asta i-a dat un sentiment de anxietate…tot ce are acum ar putea sa dispara pur si simplu daca doar ar privi mai atent! Mai bine nu…Si totusi, tot ce o inconjura, toate lucrurile EI, toate urmele lasate in camera pareau straine! Mai trecuse odata prin asta, cand, in intunericul unei camere saracacioase de gazda, plangand in surdina, sub patura, realizase ca AIA nu era viata ei, ca probabil ea traia o cu totul alta, pesemne ca cineva le incurcase!
S-a asezat incet, pe marginea patului, incercand sa descopere ce s-ar intampla daca ar alege sa se uite mai atent..Da, s-ar intampla, probabil, o prabusire a unei lumi! Atat de simplu?? Nu, desi asa ar parea! Ar fi o finalizare a unei prabusiri! Si poate ca nici nu ar fi ceva rau, desi cuvantul “prabusire” o facea sa se cutremure! Pentru ca nu poti construi ceva trainic peste ruine! Daca mai vrei, daca nu ai obosit, daca nu esti deznadajduit ca nu ti-a iesit de prima data!
Sau poate ca erau doar ganduri de-ale ei, aiurea, o reactie ce friza pericolul de a deveni permanenta la o problema care putea, foarte bine, sa fie temporara sau chiar inexistenta in scara de valori a altor persoane! Avea in suflet o deznadejde, un gol, un desert, un sentiment pe care numai multe(chiar marunte) dezamagiri, adunate, indesate in sertarul ei de “energii negative care nu trebuie sa ma afecteze” i-l puteau da! Poate ca Ea era de vina de tot acest sentiment nascut dintr-o sensibilitate exagerata, poate El nu o mai vedea de mult timp, se obisnuise atat de mult sa o gaseasca mereu acolo, incat, desi nu o lipsea de tandrete, aceasta nu parea una destinata unei FEMEI pe care o iubesti si o protejezi, ci unui animal de companie pe care te bucuri sa il gasesti acasa, adori sa iti sara in brate si sa dea din coada bucuros ca te vede, pe care il mangai gandindu-te la altceva, relaxat de caldura si moliciunea lui, sau poate, impreuna, nu erau in stare SA SE UITE MAI ATENT, fiecare intorcandu-si privirea, lasand undeva, in lista “treburi de rezolvat”, fiecare cuvant nelalocul lui, fiecare gest dureros…

A ales sa se ridice si sa inceapa o noua zi! Aroma cafelei i-a intrat in toti porii, hainele lasau o urma de racoare pe trupul incalzit de somn, rimelul se aseza frumos pe gene, mascand gandurile astea aiurea care o napadisera asa, dintr-o data. Ganduri si atat!

Si ingropa cat mai adanc banuiala ca e pe cale sa faca o mare greseala! O banuiala si atat!